Lucrurile care îmi înrăutățesc anxietatea și am învățat să le evit. Nu e un articol cu rețete perfecte sau sfaturi „care funcționează garantat”. Nu o să-ți spun ce să faci. Pot doar să-ți spun ce am observat eu, în propriile zile în care gândurile îmi fug în toate direcțiile, simt o presiune în piept fără să știu de ce, și orice sunet pare mai puternic decât ar trebui.
Anxietatea, pentru mine, nu vine mereu cu o cauză clară. Dar în timp, am început să văd tipare. Să recunosc anumite obiceiuri, situații sau contexte care o amplifică – chiar dacă pe moment nu par cine știe ce. Nu sunt lucruri dramatice. Sunt, de cele mai multe ori, detalii mici care se adună.
Și pentru că m-au ajutat să le identific, vreau să le notez și aici. Poate te recunoști în unele dintre ele. Sau poate te vor face să-ți observi mai bine propriul ritm.
Nu e despre a „scăpa” de anxietate. E despre a învăța să te înțelegi mai bine, ca să nu te pierzi în ea.
Obiceiuri sau factori care îmi înrăutățesc anxietatea, scris sincer și observabil, fără termeni medicali sau soluții forțate:
Obiceiuri sau factori care îmi înrăutățesc anxietatea
Am început să observ că, în zilele în care anxietatea îmi dă târcoale, nu e (doar) din senin. De multe ori, există mici „declanșatori” care se strecoară pe nesimțite în rutina mea. Iată câteva dintre cele care, pentru mine, contează cel mai mult:
1. Multitasking continuu
Să scriu un mesaj, să răspund la un mail, să pregătesc ceva de mâncare și între timp să ascult un podcast? Sună productiv, dar pentru mine e rețeta perfectă pentru haos mental. Când fac prea multe deodată, ajung să nu mai fiu prezent(ă) în niciun moment – și îmi pierd complet claritatea.
2. Scroll nesfârșit pe social media
Zilele în care sar de pe o aplicație pe alta, fără motiv, sunt exact cele în care mă simt cel mai gol(ă) pe interior. Nu e doar comparația cu ceilalți, ci și oboseala psihică de la atâta stimulare vizuală, rapidă, superficială.
3. Haosul din jurul meu
O chiuvetă plină, o cameră dezordonată sau un desktop plin de fișiere dezorganizate – toate îmi transmit ideea de „nu controlez nimic”. Nu trebuie să fie totul perfect, dar un pic de ordine vizuală mă ajută enorm să respir mai ușor.
4. Lipsa somnului decent
Nu e nevoie să fiu complet nedormit(ă). E suficient să dorm prost două nopți la rând și simt imediat cum totul devine mai greu: deciziile, răbdarea, controlul emoțional. Somnul e mai important decât credeam, mai ales în zilele „grele în cap”.
5. Să spun „da” când, în mine, e un „nu” clar
De fiecare dată când am acceptat ceva doar ca să nu supăr pe cineva, am plătit prețul în anxietate. Fie că e o întâlnire, o conversație sau o responsabilitate în plus, acel „da” rostit cu nod în gât îmi revine ca o presiune constantă în minte.
6. Comparatul cu alții
Poate cel mai subtil, dar și cel mai perfid obicei. Să mă uit la ce fac alții și să trag concluzia că eu „nu sunt destul”. Fie că e vorba de realizări, apariție, viață personală – comparația mă face să uit ce am, cine sunt și în ce punct mă aflu eu, cu ritmul meu.
7. Amânatul lucrurilor importante
Cu cât las mai multe lucruri „pentru mai târziu”, cu atât îmi umplu mintea de zgomot. Fie că e vorba de un telefon pe care îl evit sau un task simplu, dar care tot apare pe listă – amânarea îmi dă un sentiment de neîncheiere și neliniște constantă.
Nu zic că toate astea provoacă anxietate. Dar pentru mine, sunt ca niște amplificatoare. Când sunt deja obosit(ă) emoțional, ele pun gaz pe foc.
Ce am început să fac diferit (fără perfecționism)
Mult timp am crezut că, pentru a mă simți mai bine, trebuie să schimb totul dintr-odată: să devin mai organizat(ă), mai pozitiv(ă), mai disciplinat(ă). Adevărul e că exact presiunea asta de a face totul „corect” mi-a înrăutățit anxietatea.
Când am renunțat la ideea de perfecțiune, am făcut loc pentru pași mici – dar reali. Și, în mod ciudat, exact pașii ăia m-au ajutat cel mai mult.
1. Am început să fac liste – simple și scurte
Nu ca să bifez totul cu mândrie, ci ca să nu mai țin totul în minte. Când scriu ce am de făcut, în ordine clară, parcă mi se limpezește și gândirea.
2. Am lăsat în pace zilele „neproductive”
Am învățat să nu mă mai cert când nu am energie. Sunt zile în care doar mă ridic din pat, îmi fac un ceai și stau. Și e ok. Nu trebuie să „dovedesc” nimic în fiecare zi.
3. Am început să fac ordine – puțin câte puțin
Nu fac curat general. Dar mi-am făcut un obicei din a aranja lucrurile în jurul meu câte 5 minute. Întind patul, strâng masa, închid filele de pe laptop. E uimitor cât de mult ajută la starea mentală o masă curată sau o cameră aerisită.
4. Am început să iau pauze reale
Nu doar să „schimb ecranul” de la laptop la telefon. Mă ridic. Mă uit pe geam. Îmi fac un ceai fără să dau scroll. E ciudat la început. Dar e liniștitor. Simt că mă reconectez cu mine.
5. Am început să mă observ, nu să mă critic
Când simt agitația în piept sau gândurile se învârt, nu mai zic „iar o iei razna”. Îmi zic: „Aha, uite, corpul meu îmi spune ceva.” E o schimbare mică de formulare, dar cu un efect uriaș.
6. Îmi dau voie să nu fiu „la 100%”
Nu mai caut mereu soluții. Uneori, îmi zic doar: „E o zi mai grea. E ok.” Și în loc să caut să mă „repar”, aleg să fiu blând(ă) cu mine.
Nu sunt metode miraculoase. Sunt doar pași mici. Dar în zilele grele, tocmai lucrurile simple sunt cele care mă țin la suprafață.
Concluzie
Anxietatea nu vine mereu cu explicații clare. Uneori, e doar o stare care se așază pe umeri fără să anunțe. Dar am descoperit că pot face ceva: pot observa ce o agravează. Pot scoate din rutina mea lucrurile care nu-mi fac bine. Pot înlocui presiunea cu puțină înțelegere.
Nu trebuie să-mi schimb complet viața ca să mă simt mai bine. Trebuie doar să încep să mă ascult mai atent. Să aleg conștient ce las în mintea și în ziua mea.
Nu e despre perfecțiune. E despre grijă față de mine.
