M-am confruntat ani de zile cu îndoiala de sine fără să îmi dau seama cât de mult îmi afecta viața. Fiecare decizie importantă pe care trebuia să o iau era însoțită de o voce interioară care îmi spunea că nu sunt suficient de bun, că nu voi reuși sau că ceilalți sunt mai capabili decât mine. Uneori, chiar și în momentele în care aveam toate motivele să mă simt mândru de mine, găseam o scuză pentru a-mi minimiza reușitele.
Această lipsă de încredere nu doar că îmi afecta alegerile, dar mă împiedica să mă bucur de succesul pe care îl obțineam. Aveam tendința de a pune la îndoială fiecare compliment, crezând că oamenii doar încercau să fie politicoși. În același timp, orice critică, oricât de mică, avea puterea de a-mi dărâma toată motivația.
Dacă și tu te-ai simțit vreodată prins în acest cerc vicios al îndoielii de sine, știi cât de frustrant poate fi. Simți că ai potențial, dar parcă ceva te trage mereu înapoi. În acest articol, vreau să îți povestesc experiența mea, ce am învățat și cum am reușit, pas cu pas, să îmi schimb mentalitatea. Nu a fost un proces ușor, dar schimbările pe care le-am făcut au transformat complet felul în care mă văd pe mine însumi și felul în care iau decizii.
Ce este îndoiala de sine și de unde vine
Îndoiala de sine este acea voce interioară care îți șoptește că nu ești suficient de bun, că nu ai destule cunoștințe sau că, indiferent cât ai încerca, tot nu vei reuși. Este sentimentul care te face să eziți înainte de a lua o decizie importantă și te face să te îndoiești de propriile capacități, chiar și atunci când ai toate motivele să crezi în tine.
Pentru mine, îndoiala de sine nu a apărut brusc. A fost un proces lent, construit în ani de zile, influențat de experiențe trecute, de oamenii din jur și de modul în care îmi interpretam eșecurile. La început, nici nu o conștientizam; pur și simplu îmi puneam la îndoială alegerile fără să înțeleg de ce.
Cauzele îndoielii de sine
Îndoiala de sine nu apare din senin. Ea are rădăcini adânci, iar în cazul meu, a fost influențată de mai mulți factori:
1. Experiențele din copilărie
Pentru mulți dintre noi, îndoiala de sine își are originea în copilărie. Dacă ai fost crescut într-un mediu unde succesul era mereu comparat cu al altora sau unde greșelile erau pedepsite aspru, este posibil să fi dezvoltat convingerea că nu ești suficient de bun.
În cazul meu, nu pot spune că am avut parte de critici constante, dar am fost mereu un perfecționist. Încă de mic, îmi doream să fiu cel mai bun la orice făceam, iar dacă nu reușeam din prima, aveam tendința să cred că problema era la mine. Orice notă mai mică sau orice eșec minor mi se păreau dovezi că nu sunt suficient de capabil.
2. Comparația cu ceilalți
Trăim într-o lume în care comparația este inevitabilă. Social media ne face să credem că toți ceilalți au vieți perfecte, că sunt mai talentați, mai de succes și mai fericiți. Am fost prins ani de zile în acest joc al comparației, uitând că ceea ce vedem online este doar o versiune idealizată a realității.
Mă uitam la oamenii din jurul meu și simțeam că sunt mereu cu un pas în spate. Dacă cineva reușea să își deschidă o afacere sau să obțină o promovare, în loc să mă bucur pentru acea persoană, mă întrebam de ce eu nu sunt acolo. Nu îmi dădeam seama că fiecare persoană are propriul ritm și propriile obstacole de depășit.
3. Eșecurile și frica de a greși
Un alt factor care mi-a alimentat îndoiala de sine a fost teama de eșec. Aveam tendința să văd greșelile ca pe niște eșecuri definitive, nu ca pe niște lecții din care pot învăța.
Îmi amintesc un moment în care am eșuat la un proiect important și am fost atât de afectat, încât am început să evit provocările noi. Mi-era teamă să încerc din nou, pentru că nu voiam să mai trec prin acea senzație de dezamăgire. Ceea ce nu înțelegeam atunci era că eșecurile nu sunt o dovadă că nu suntem capabili, ci doar oportunități de a învăța și de a crește.
Cum îndoiala de sine devine un obicei mental
Problema cu îndoiala de sine este că, dacă nu o conștientizăm, ea se transformă într-un obicei. Fiecare gând negativ pe care îl avem despre noi înșine întărește acest tipar mental.
Ajunsesem într-un punct în care îmi puneam la îndoială orice decizie. Chiar și atunci când aveam dovezi clare că sunt capabil, tot simțeam că nu sunt suficient de pregătit. Îndoiala devenise parte din felul meu de a gândi, iar pentru a o depăși, aveam nevoie să îmi schimb perspectiva.
Primul pas spre schimbare a fost să devin conștient de aceste tipare de gândire. Am început să îmi pun întrebări:
- De ce mă simt nesigur în această situație?
- Ce dovezi am că nu sunt capabil?
- Ce aș spune unui prieten dacă s-ar confrunta cu aceleași îndoieli?
Aceste întrebări m-au ajutat să îmi dau seama că multe dintre fricile mele nu erau fondate pe realitate, ci doar pe percepția mea distorsionată.
Primul pas: Conștientizarea gândurilor limitative
Schimbarea începe întotdeauna cu conștientizarea. Înainte să pot construi încrederea în mine, trebuia să înțeleg ce mă ținea pe loc. De fiecare dată când mă simțeam nesigur, aveam tendința să dau vina pe lipsa de experiență, pe faptul că nu sunt „suficient de bun” sau că alții ar face lucrurile mai bine decât mine. Dar nu mă opream niciodată să analizez dacă aceste convingeri aveau un fundament real.
În realitate, îndoiala de sine era un obicei mental pe care îl întrețineam fără să îmi dau seama. Gândurile mele erau pline de limitări autoimpuse, iar primul pas spre schimbare a fost să le identific și să învăț cum să le controlez.
Cum mi-am dat seama că îmi sabotam singur încrederea?
Am început să fiu atent la felul în care vorbeam cu mine însumi. Erau momente în care, chiar înainte să încerc ceva nou, îmi spuneam lucruri precum:
- „Nu sunt suficient de pregătit pentru asta.”
- „Dacă greșesc, toată lumea va vedea cât de incompetent sunt.”
- „Nu sunt la fel de bun ca X, deci nu are rost să încerc.”
Aceste gânduri deveniseră automate și îmi influențau fiecare decizie. În loc să mă încurajez, îmi puneam singur piedici. Mă uitam în urmă și realizam că, de multe ori, renunțasem la oportunități nu pentru că nu eram capabil, ci pentru că credeam că nu sunt capabil.
Un moment important a fost când am început să notez aceste gânduri într-un jurnal. De fiecare dată când simțeam că îndoiala mă blochează, scriam exact ce îmi spuneam în minte. După câteva săptămâni, mi-am dat seama că aceste fraze nu erau bazate pe realitate, ci pe frica mea de eșec.
Cum am început să schimb gândurile limitative?
După ce am devenit conștient de modul în care mă sabotam, am început să caut metode prin care să îmi schimb perspectiva. Câteva tehnici care m-au ajutat:
1. Provocarea gândurilor negative
De fiecare dată când îmi spuneam „Nu sunt suficient de bun pentru asta”, mă întrebam:
- Este acest gând 100% adevărat?
- Ce dovezi am că nu sunt capabil?
- Ce s-ar întâmpla dacă aș încerca oricum?
De cele mai multe ori, îmi dădeam seama că aceste convingeri nu aveau o bază reală. De exemplu, într-o situație în care simțeam că nu sunt pregătit să fac o prezentare importantă, am realizat că aveam deja experiență similară și că mă mai descurcasem bine în trecut. Îndoiala nu era legată de abilitățile mele, ci de frica de a greși.
2. Înlocuirea gândurilor limitative cu unele constructive
În loc să spun „Nu sunt pregătit”, am început să îmi spun:
- „Nu știu totul acum, dar pot învăța.”
- „Am făcut lucruri dificile și în trecut și m-am descurcat.”
- „Dacă greșesc, voi învăța ceva valoros.”
Această schimbare de perspectivă a fost crucială. În loc să mă concentrez pe ce nu pot face, am început să mă concentrez pe ce pot învăța și cum pot evolua.
3. Reinterpretarea eșecurilor
Un alt pas important a fost să îmi schimb modul în care priveam greșelile. Înainte, vedeam eșecurile ca o confirmare a incompetenței mele. Acum, am început să le văd ca lecții de învățat.
De exemplu, într-un proiect în care nu am reușit să ating rezultatele dorite, în loc să spun „Am eșuat, deci nu sunt bun la asta”, am încercat să mă întreb:
- Ce a mers bine și pot folosi pe viitor?
- Ce pot face diferit data viitoare?
- Ce am învățat din această experiență?
Când am început să privesc greșelile ca parte din procesul de creștere, mi-am dat seama că frica de eșec nu mai avea aceeași putere asupra mea.
Primele schimbări pe care le-am observat
Odată ce am început să îmi controlez gândurile și să le înlocuiesc cu unele mai constructive, am observat câteva schimbări importante:
- Am devenit mai deschis la provocări noi.
- Nu mai petreceam atât de mult timp îndoindu-mă înainte de a lua o decizie.
- Mi-am dat voie să fac greșeli fără să mă autocritc excesiv.
- Încrederea mea a început să crească, chiar dacă procesul a fost treptat.
Această conștientizare a fost doar primul pas, dar unul esențial. Dacă nu înțelegem ce ne ține pe loc, nu putem merge înainte. În capitolul următor, voi povesti despre acțiunile concrete care m-au ajutat să îmi dezvolt încrederea în mine și să fac progrese reale.
Cum am început să îmi dezvolt încrederea în mine
După ce am devenit conștient de gândurile limitative care mă țineau pe loc, următorul pas a fost să îmi construiesc încrederea pas cu pas. Asta nu s-a întâmplat peste noapte, iar la început am avut multe momente în care am vrut să renunț. Însă am descoperit că încrederea în sine nu este ceva cu care te naști, ci ceva ce poți cultiva prin acțiuni constante.
1. Am început cu obiective mici și realizabile
Unul dintre cele mai mari greșeli pe care le făceam era că îmi setam așteptări nerealiste. Voiam să îmi schimb viața complet, să devin sigur pe mine în orice situație, fără să îmi dau seama că acest lucru nu se poate întâmpla dintr-o dată. Când am înțeles că încrederea în sine crește progresiv, am început să îmi stabilesc obiective mici, pe care să le pot atinge rapid.
De exemplu, dacă înainte evitam să vorbesc în public de teama că voi spune ceva greșit, mi-am propus să încep cu lucruri simple, cum ar fi să îmi exprim opinia într-un grup mai restrâns. După ce am reușit să fac asta de câteva ori, mi-am dat seama că temerile mele erau exagerate și că pot gestiona astfel de situații mai bine decât credeam.
2. Am acționat chiar și atunci când nu mă simțeam pregătit
Un alt lucru care m-a ajutat enorm a fost să nu mai aștept momentul „perfect” pentru a face ceva. Timp de ani de zile am crezut că trebuie să fiu complet pregătit înainte să încerc un lucru nou, dar adevărul este că niciodată nu te vei simți 100% gata.
Am început să mă forțez să ies din zona de confort și să îmi asum riscuri mici. De fiecare dată când simțeam că îndoiala de sine mă împiedică să fac ceva, îmi aminteam că, dacă nu încerc, nu am nicio șansă să reușesc. Așa am început să accept provocări la care, în trecut, aș fi spus „nu” din teama de eșec.
3. Am învățat să mă apreciez pentru progres, nu doar pentru rezultate
Pentru mult timp, singurul lucru care conta pentru mine era rezultatul final. Dacă nu atingeam obiectivul exact așa cum îmi doream, simțeam că am eșuat. Problema cu această mentalitate este că îți distruge motivația și îți întărește îndoiala de sine.
Ce am făcut diferit a fost să încep să mă concentrez mai mult pe progres decât pe perfecțiune. De exemplu, dacă îmi propuneam să fac un proiect nou și nu ieșea perfect, în loc să mă critic, mă întrebam ce am învățat și cum mă pot îmbunătăți. Această schimbare de perspectivă mi-a dat curajul să continui, chiar și atunci când lucrurile nu mergeau așa cum mi-am imaginat.
4. Am început să mă expun mai des la situații inconfortabile
Evitarea situațiilor care îți provoacă anxietate îți întărește îndoiala de sine. Am realizat că, dacă voiam să devin mai încrezător, trebuia să mă expun conștient la acele lucruri care mă speriau.
La început, am făcut-o în pași mici. Dacă îmi era teamă să vorbesc în fața unui grup mare, începeam prin a vorbi mai des cu prieteni sau colegi. Dacă mă îngrijora ideea de a lua decizii importante, începeam prin a lua decizii mai mici, dar asumate.
Fiecare experiență reușită, oricât de mică, îmi demonstra că sunt capabil. Încrederea în sine nu vine din teorie, ci din practică. Cu cât faci mai des un lucru care te sperie, cu atât îți demonstrezi că poți și îndoiala de sine își pierde puterea.
5. Am început să îmi schimb dialogul interior
Gândurile pe care ni le spunem zi de zi au un impact enorm asupra încrederii în sine. Am realizat că, dacă tot timpul mă critic și îmi pun la îndoială capacitățile, încrederea mea nu are cum să crească.
Așa că am început să fiu mai atent la felul în care vorbesc cu mine însumi. De fiecare dată când îmi venea un gând negativ, încercam să îl reformulez într-un mod mai realist și constructiv.
În loc de „Nu sunt suficient de bun pentru asta”, îmi spuneam „Învăț și devin mai bun în fiecare zi”. În loc de „Sigur voi greși”, îmi spuneam „Toată lumea greșește, important e să continui”.
Această schimbare nu a fost instantanee, dar cu timpul, am observat că vocea critică din mintea mea a devenit mai puțin puternică, iar încrederea mea a crescut treptat.
Ce am învățat din acest proces
Privind în urmă, îmi dau seama că încrederea în sine nu este ceva ce dobândești dintr-o dată, ci un rezultat al acțiunilor pe care le faci zi de zi. Nu există o soluție magică, dar fiecare pas mic contează.
Prin setarea unor obiective realizabile, prin acțiune chiar și în fața îndoielii, prin schimbarea dialogului interior și prin expunerea treptată la provocări, am reușit să îmi reconstruiesc încrederea în mine. A fost un proces lung, dar rezultatele au meritat fiecare efort.
Rolul oamenilor din jur în procesul meu
Oricât de mult am lucrat la încrederea în mine, am realizat că un factor esențial care influențează acest proces este mediul în care mă aflu și oamenii din jurul meu. Fără să îmi dau seama, îndoiala de sine nu era doar rezultatul gândurilor mele, ci și al influențelor externe.
Cuvintele, atitudinile și comportamentele celor din jur pot fie să te ridice, fie să îți slăbească și mai mult încrederea. Am avut momente în care m-am întrebat: „Dacă m-aș fi înconjurat cu alți oameni, oare aș fi început mai devreme să cred în mine?”. Răspunsul a fost un „da” clar.
În această parte a călătoriei mele, am învățat să fiu atent la energia oamenilor din jur și să îmi construiesc un mediu care să mă sprijine, nu care să mă tragă în jos.
1. Cum influențează oamenii din jur încrederea în sine
Oamenii cu care îți petreci timpul îți modelează în mod subtil gândirea și percepția despre tine însuți. Am observat că există trei categorii principale de influențe:
- Oameni care îți subminează încrederea – Cei care te critică constant, îți pun la îndoială alegerile și te fac să te simți insuficient, indiferent de cât de mult ai încerca.
- Oameni neutri – Cei care nu îți fac rău direct, dar nici nu te susțin în mod activ.
- Oameni care te susțin și te inspiră – Cei care îți oferă încurajare, îți recunosc progresul și te motivează să crești.
Problema mea a fost că, pentru mult timp, am permis oamenilor negativi să îmi influențeze percepția despre mine. Criticile subtile, comentariile sarcastice sau simplele remarci descurajatoare au avut un impact mai mare decât îmi imaginam.
2. Cum am învățat să mă distanțez de influențele negative
Primul pas a fost să recunosc persoanele care îmi afectau încrederea. Nu înseamnă că acei oameni erau rău intenționați, dar simplul fapt că mă făceau să mă simt inferior era un semnal de alarmă.
Am început să fiu atent la felul în care mă simțeam după ce petreceam timp cu anumite persoane:
- Mă simțeam motivat sau nesigur?
- Aveam mai multă claritate sau mai multe îndoieli?
- Eram încurajat să îmi urmez obiectivele sau îmi venea să renunț?
Odată ce am făcut acest exercițiu, am realizat că trebuie să îmi stabilesc limite. În loc să mă las prins în conversații toxice, am început să evit discuțiile care îmi scădeau încrederea. Nu a fost un proces ușor, pentru că unele dintre aceste persoane îmi erau apropiați, dar am înțeles că a te proteja emoțional nu înseamnă egoism, ci respect de sine.
3. Cum am început să mă înconjor de oameni care mă inspiră
Pe măsură ce m-am distanțat de influențele negative, am căutat să îmi construiesc un cerc de oameni care să mă sprijine. Nu a fost vorba doar despre prieteni sau familie, ci și despre mentori, colegi sau chiar persoane pe care le urmăream online.
Ce am făcut concret:
- Am început să petrec mai mult timp cu oameni care mă inspirau, fie că erau prieteni, fie că erau lideri de opinie din domeniul meu.
- Am urmărit cărtile, podcasturile și interviurile unor persoane care aveau o mentalitate pozitivă și orientată spre creștere.
- Am căutat comunități unde oamenii împărtășeau aceleași obiective și valori ca mine.
Această schimbare a avut un impact puternic. Fără să îmi dau seama, am început să adopt mentalitatea celor din jur. Oamenii care credeau în mine m-au ajutat să încep să cred și eu.
4. Cum am gestionat criticile și opiniile negative
Un alt lucru pe care l-am învățat a fost să nu mai dau atât de multă importanță opiniilor celorlalți.
În trecut, orice critică mă afecta profund. Mă simțeam atacat personal și mă gândeam la acele cuvinte zile întregi. Ceea ce am realizat este că nu toate criticile sunt egale și că trebuie să filtrez ce merită luat în considerare și ce nu.
Mi-am făcut o regulă simplă:
- Dacă vine de la cineva pe care îl respect și care vrea să mă ajute, ascult și analizez dacă pot învăța ceva din acea opinie.
- Dacă vine de la cineva care doar critică fără a oferi o soluție, nu mai permit acelei păreri să îmi afecteze încrederea.
Nu poți controla ce spun oamenii despre tine, dar poți controla câtă importanță le dai acestor opinii.
5. Ce am învățat despre influența mediului asupra încrederii în sine
Uitându-mă în urmă, îmi dau seama că una dintre cele mai mari schimbări care m-au ajutat să îmi construiesc încrederea în mine a fost alegerea atentă a oamenilor din jur.
Oamenii potriviți te pot ajuta să vezi în tine lucruri pe care poate nu le-ai observat. Îți pot aminti că ești capabil, chiar și atunci când tu ai dubii. Pe de altă parte, dacă te înconjori de oameni care îți subminează constant încrederea, oricât de mult ai lucra la tine, îți va fi mai greu să crești.
Încrederea în sine nu este doar o luptă interioară, ci și rezultatul influențelor din exterior. Alegerea unui mediu care îți susține creșterea este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face.
Momentele dificile și cum le-am gestionat
Chiar dacă am făcut progrese mari în construirea încrederii în mine, au existat momente în care m-am simțit blocat, descurajat sau chiar tentat să renunț. Încrederea în sine nu este un proces liniar, iar fiecare pas înainte poate fi urmat de o cădere neașteptată.
Aceste momente dificile m-au testat și mi-au arătat că adevărata creștere nu vine atunci când totul merge bine, ci atunci când înveți să îți revii după un eșec sau o perioadă de îndoială.
1. Cum am gestionat eșecurile fără să îmi pierd încrederea
Unul dintre cele mai mari obstacole a fost să învăț să privesc eșecul diferit. De fiecare dată când lucrurile nu ieșeau așa cum îmi doream, aveam tendința să îmi pun la îndoială abilitățile și să cred că poate nu sunt „destul de bun” pentru acel obiectiv.
Ce am făcut diferit:
- Mi-am schimbat perspectiva asupra eșecului. În loc să îl văd ca pe o dovadă că nu sunt capabil, am început să îl privesc ca pe o lecție. Am înțeles că fiecare persoană de succes a trecut prin momente de eșec, dar diferența este că nu s-a oprit acolo.
- Am început să analizez fiecare greșeală și să mă întreb ce pot învăța din ea. De exemplu, dacă un proiect la care lucram nu avea rezultatele așteptate, în loc să mă gândesc că nu sunt bun la acel lucru, încercam să identific unde am greșit și ce puteam face mai bine data viitoare.
- Am încetat să mă compar cu alții și am început să mă concentrez pe progresul meu personal. În loc să mă uit la succesul altora și să simt că sunt în urmă, am început să mă uit la cât de mult am evoluat față de unde eram cu un an în urmă.
2. Cum am depășit momentele în care îndoiala de sine revenea
Chiar și după ce am făcut progrese mari, au fost momente în care îndoiala de sine revenea, mai ales în fața unor provocări noi.
Ce am făcut pentru a nu mă lăsa copleșit:
- Am început să scriu într-un jurnal ori de câte ori mă simțeam nesigur. Mă ajuta să îmi pun gândurile în ordine și să îmi dau seama dacă îndoielile mele erau justificate sau doar temeri nefondate.
- Am revăzut realizările mele anterioare. Atunci când simțeam că nu sunt capabil, mă uitam înapoi la momente în care am reușit să depășesc dificultăți similare. Asta îmi reamintea că am mai trecut prin provocări și le-am depășit.
- Am discutat cu oameni de încredere care mă susțineau. De multe ori, perspectivele externe m-au ajutat să îmi dau seama că îmi subestimam propriile capacități.
3. Cum am învățat să gestionez criticile fără să îmi pierd motivația
Un alt aspect dificil a fost să învăț cum să primesc și să gestionez criticile fără să îmi pierd încrederea.
Ce am realizat:
- Nu toate criticile sunt valoroase. Unele sunt constructive și mă pot ajuta să cresc, dar altele vin de la oameni care nu îmi cunosc cu adevărat situația. Am învățat să fac diferența între ele.
- Critica nu definește valoarea mea. Dacă cineva nu este de acord cu mine sau îmi spune că nu sunt suficient de bun la ceva, asta nu înseamnă că au dreptate. Este doar o opinie, nu un adevăr absolut.
- Am transformat critica într-o oportunitate de învățare. Dacă cineva îmi spunea că am greșit, în loc să mă descurajez, încercam să văd dacă pot folosi acea observație pentru a mă îmbunătăți.
4. Cum mi-am regăsit motivația atunci când am vrut să renunț
În unele momente, am simțit că progresul meu este prea lent și că poate ar fi mai ușor să renunț la obiectivele mele.
Cum mi-am recăpătat motivația:
- Mi-am reamintit de ce am început. Atunci când mă simțeam pierdut, încercam să mă reconectez cu motivul inițial pentru care îmi doream schimbarea.
- Am luat pauze atunci când mă simțeam copleșit. Uneori, nu lipsa de încredere este problema, ci pur și simplu oboseala. Am învățat că este în regulă să mă opresc un moment și să revin mai târziu cu forțe proaspete.
- Am căutat inspiratie din poveștile altor oameni care au trecut prin situații similare. Să știu că nu sunt singurul care s-a confruntat cu aceste obstacole m-a ajutat să merg mai departe.
5. Ce am învățat din momentele dificile
Privind în urmă, îmi dau seama că aceste momente dificile nu m-au împiedicat să cresc, ci m-au ajutat să devin mai puternic.
Am învățat că:
- Încrederea în sine nu înseamnă absența îndoielii, ci capacitatea de a merge mai departe chiar și atunci când ai dubii.
- Eșecurile sunt oportunități de a învăța și de a deveni mai bun.
- Critica nu trebuie să mă definească și trebuie să aleg ce opinii las să mă influențeze.
- Încrederea nu este constantă, dar o pot reconstrui de fiecare dată când am un moment de îndoială.
Aceste lecții mi-au schimbat complet felul în care privesc încrederea în sine. În capitolul următor, voi povesti despre modul în care îmi mențin încrederea în mine astăzi și ce obiceiuri am integrat în viața mea pentru a continua să cresc.
Concluzie
Privind în urmă, îmi dau seama că procesul de a depăși îndoiala de sine și de a construi încrederea în mine nu a fost deloc liniar. A fost un drum presărat cu momente de ezitare, eșecuri și reveniri, dar fiecare pas făcut m-a adus mai aproape de o versiune mai puternică a mea.
Ceea ce am învățat este că încrederea în sine nu este ceva ce ai sau nu ai, ci ceva ce construiești zi de zi. Nu este o calitate rezervată doar celor speciali sau extrem de talentați, ci un rezultat al acțiunilor, alegerilor și mentalității pe care o cultivăm.
Am realizat că îndoiala de sine nu dispare complet, dar nu mai are aceeași putere asupra mea. Am învățat să îmi controlez gândurile, să privesc eșecurile ca lecții și să mă înconjor de oameni care mă susțin. Am înțeles că încrederea vine din acțiune, nu din așteptare, și că de fiecare dată când fac un pas în față, îmi demonstrez că sunt mai capabil decât credeam.
Dacă te regăsești în această poveste, vreau să îți spun că nu ești singur. Oricât de mult te-ai îndoi de tine acum, ai în tine tot ce îți trebuie pentru a-ți construi încrederea. Totul începe cu un singur pas – să nu mai lași acea voce interioară negativă să îți dicteze cine ești.
Încrederea nu vine din perfecțiune, ci din curajul de a merge înainte, chiar și atunci când ai îndoieli. Tot ce trebuie să faci este să începi.
